Ionuţ Negoiţă a plecat de la Dinamo. A vândut clubul unei companii spaniole din industria imobiliară

Ionuţ Negoiţă a plecat de la Dinamo. A vândut clubul unei companii spaniole din industria imobiliară
Omul de afaceri Ionuț Negoiță, fostul acționar al clubului FC Dinamo
Publicat: 14/08/2020, 00:46
Actualizat: 14/08/2020, 00:57

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a plecat de la Dinamo, după ce acționarul a vândut clubul unei companii spaniole din industria imobiliară, un grup de investiții condus de Pablo Cortacero, care a încercat să cumpere și două cluburi de fotbal iberice: Almeria şi Getafe.

Acesta e un moment istoric pentru Dinamo, fiind pentru prima dată în cei 72 de ani de existență când clubul este condus de o societate internaţională, scrie Mediafax.

„Este o zi importantă pentru club, pentru suporteri, pentru familia Dinamo. Acest club merită mult mai mult decât a reuşit în ultimii ani. Merită o echipă pentru performanţă şi sper să reuşim promovăm Dinamo Bucureşti în Europa prin rezultate importante în fotbalul românesc şi în cupele europene”, a declarat Pablo Cortacero, noul acționar majoritar al clubului.

Vezi această postare pe Instagram

COMUNICAT DE PRESĂ București, 13 august 2020. Noul acționar majoritar al clubului nostru este, de astăzi, compania Benel International SA, reprezentată de domnul Pablo Cortacero (foto), anunță Dinamo București prin Biroul de presă. Pentru prima oară în istoria de 72 de ani a clubului, Dinamo București intră sub patronajul unei societăți internaționale. Prezentarea oficială a noului acționariat va avea loc în următoarele zile, evenimentul de presă urmând să fie comunicat prin intermediul site-ului oficial. „Sunt bucuros să anunț, în numele companiei pe care o reprezint, că am finalizat această tranzacție cu reprezentanții clubului Dinamo. Este o zi importantă pentru club, pentru suporteri, pentru familia Dinamo. Acest club merită mult mai mult decât a reușit în ultimii ani. Merită o echipă pentru performanță și sper să reușim promovăm Dinamo București în Europa prin rezultate importante în fotbalul românesc și în cupele europene. Sunt încrezător că împreună cu suporterii dinamoviști vom reuși să fim cei mai buni!”, este mesajul domnului Pablo Cortacero, transmis prin www.fcdinamo.ro. DOAR DINAMO BUCUREȘTI!

O postare distribuită de FC Dinamo Bucureşti (@fc_dinamobucuresti) pe

Dar nu toate persoanele din staff-ul echipei sunt încântate de această schimbare.

„S-a vândut şi atât, în rest nu ştie nimeni nimic, ce va fi şi cum va fi”, a spus Ionel Dănciulescu, team managerul echipei din Șoseaua Ștefan Cel Mare.

Spaniolii vor să schimbe antrenorul. Reacția lui Gigi Mulțescu: „Veni, vidi, vici, roiu!”

Gigi Mulțescu, actualul tehnician de la clubul roș-alb, s-a declarat bucuros de tranzacție, dar nemulțumit de decizia pe care noul patronat ar fi luat-o, aceea de a schimba antrenorul.

Mulțescu, în vârstă de 68 de ani, a fost adus în luna iulie a acestui an pe banca lui Dinamo, în locul lui Adrian Mihalcea (44 de ani). Tot atunci, Cornel Țălnar a fost desemnat director tehnic.

„Nu am semnat nici un contract cu Dinamo. Am avut două antrenamente azi. Am vorbit cu Bogdan Bălănescu să mă ocup în continuare de echipă. Eu am până în 15 cu drept de prelungire. Am negociat. Eu sunt la dispoziția clubului și vom vedea. Rămân la club până când e nevoie, până când o să vină următorul antrenor. Este interesant că de vreo trei patru zile n-am ami vorbit cu domnul Țălnar, deși sunt în relații foarte bune cu el. Noul proprietar poate să își aleagă echipa lui tehnică. Cine dă banii, acela trebuie să conducă. Veni, vidi, vici, roiu (am venit, am văzut, am învins, „am plecat”-n.r.). Echipa merge foarte bine. Prima etapă e cu Hermannstadt acasă.

Normal că mă bucur că a avut loc această tranzacție. Important e ca Dinamo să își găsească drumul și să facă performanță. Sunt nemulțumit într-un fel pentru mine, dar mergem înainte. Tot ce am făcut, am făcut pentru Dinamo, să rămână în Liga 1. Cel mai bine ar fi ca noii acționari să colaboreze cu suporterii. Au avut o contribuție decizivă la salvarea echipei, când era nevoie de bani pentru salarii, ANAF. Poate găsesc și eu ceva după Dinamo, dacă nu, să fim sănătoși”, a declarat Gigi Mulțescu pentru Digi Sport.

Ce rol ar putea avea Gigi Mulțescu la Dinamo

Potrivit surselor ProSport, la recomandarea managementului dinamovist, Gigi Mulțescu o să fie propus pentru a ocupa un rol în cadrul academiei, din respect pentru că a acceptat să vină pe banca tehnică a „câinilor” într-o perioadă foarte dificilă.

Dinamo a scăpat de retrogradare. Cum s-a salvat cu ajutorul FRF

Anul acesta, Dinamo a evitat retrogradarea în ultimul moment, datorită unei decizii a Federației Române de Fotbal (FRF).

Astfel, Comitetul de Urgență al FRF a decis, joi, 6 august, după consultarea online a membrilor CEx, majorarea numărului echipelor din Liga 1 de la 14 la 16. Decizia se aplică începând cu sezonul 2020/ 2021.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
REPORTAJ. Armată română, caut soldați. Ofer recompensă de 1.000 de euro pe lună. Problema: recruții...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Motivul halucinant al crimei din Crângași: Un Like dat pe Facebook de fiicele victimei! Bărbatul...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
”Poate să stea în picioare” Florin Piersic a început procesul de recuperare după operația la...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
×